Să practici sportul la tine acasă este benefic și avantajos din mai multe motive. În momentele actuale de pandemie și izolare socială este cu atât mai recomandat, însă practicarea sportului acasă este avantajos chiar și atunci când nu ești forțat de împrejurări să stai acasă. Chiar dacă faci o investiție inițială în echipament și în aparate fitness pentru acasă, în scurt timp aceasta investiție va fi amortizată prin faptul că nu vei mai plăti un abonament lunar la sală, nu vei mai plăti combustibilul până la sala și nu vei mai pierde timp pe drum.
De asemenea, un alt mare avantaj al sportului practicat la tine acasă este că iți poți face programul după bunul plac și poți face exercițiile atunci când ai tu timp liber, și nu când sunt programate clasele la sală. În funcție de timpul tău, poți face câteva minute de sport acasă. De exemplu, iți poți împărți exercițiile pe parcursul zilei în funcție de timp și energia pe care o ai. Dacă dimineața ai mai multă energie poți face un program aerobic sau cardio, iar seara, daca ai mai putină energie poți face exerciții de yoga sau stretching.
Bandă de alergat T540C DOMYOS | Bicicletă Eliptică EL100 DOMYOS | Aparat Home Gym Compact Bodybuilding DOMYOS |
---|---|---|
|
|
|
Vezi detalii si pret | Vezi detalii si pret | Vezi detalii si pret |
Fitness este o denumire generală care acoperă o arie largă de activități fizice care cuprind antrenarea musculaturii, streching-ul și exercițiile cardio, ce au ca scop menținerea organismului cât mai sănătos, tonifiat si în formă optimă. Pe scurt, fitness-ul te ajută să fii în formă, atât fizic, cât și psihic, pentru că rezultă într-o stare de bine generală.
Prin urmare, fitness-ul nu înseamnă numai alergat, el presupune o diversitate de activități fizice cu scopul final de a te pune în formă optimă.
Printre obiectivele generale ale fitness-ului menționam:
Pe lângă aspecte legate de calitatea echipamentelor, brand și garanție (aspecte care sunt acoperite și rezolvate dacă achiziția se face de la un magazin de specialitate în astfel de echipamente și de un preț corect – cele mai ieftine produse nu garantează și o calitate foarte bună), mai trebuie să ai in vedere aspecte legate de întrebuințare. Despre aceste aspecte vom vorbi in rândurile de mai jos, astfel încât să te ajutăm sa alegi echipamentele fitness pentru acasă într-un mod corect, care să îți ofere rezultatele dorite.
Însă, înainte de a trece la aparatele pe care le vei folosi pentru a slăbi și pentru a te menține într-o formă bună și sănătoasă, trebuie să îți menționăm importanța purtării unui echipament sport adecvat pe parcursul exercițiilor fitness.
Cel mai important lucru pe care un echipament fitness îl oferă este siguranță și stabilitate, iar cu ajutorul unor echipamente bune vei diminua sau poate chiar elimina riscurile de a te accidenta.
Printre aceste echipamente enumeram:
Rezistența cardio-respiratorie indică nivelul la care organismul poate furniza energie în timpul activităților fizice prin intermediul sistemului respirator și cardiovascular (circulator). Exercițiile care antrenează această performanță sunt cele cardio, adică cele care măresc ritmul cardiac, precum: jogging-ul, alergarea pe bandă, ciclismul, înotul, săriturile cu coarda etc.
Cele mai populare aparate și echipamente fitness pentru acasă cu care poți face exerciții cardio:
Banda de alergat este unul dintre cele mai populare aparate de fitness. Într-un antrenament de 60 de minute pe bandă poți arde între 450 și 600 de calorii, în funcție de dificultate. Vei avea ocazia să mergi, să alergi sau chiar să modifici înclinația suprafeței, pentru a simula efortul unei sesiuni de alergat la deal. Banda de alergat poate fi utilizată chiar și în zilele în care te simți foarte obosit, doar pentru a-ți pune sângele în mișcare și pentru a-ți dezmorți musculatura. Tot ce trebuie să faci este să o pornești și să mergi pe ea la nivel normal sau înclinata ușor.
Bicicleta staționară este un aparat fitness care are resultate bune, mai ales pe recuperare și încălzire. Efortul depus într-un antrenament pe o bicicleta staționară este puțin mai mic, în comparație cu cele eliptice, luând în considerare pedalarea dintr-o poziție în șezut. Chiar dacă are un efect mai mic asupra mușchilor abdominali, pentru cei care vor să piardă în greutate, consumul energetic nu este foarte diferit.
Bicicletele de fitness de acest fel sunt ideale pentru cei la început de drum și pentru cei care urmează un program de recuperare în care nu au voie să solicite foarte mult musculatura sau oasele.
Bicicleta eliptică este un aparat fitness foarte bun ce poate fi utilizat chiar și de persoanele cu multe kilograme în plus, pentru ca nu solicită ligamentele. Poziția fiind verticală înseamnă că efortul depus este mai mare, fiind implicate mai multe grupe musculare (spre deosebire de bicicleta fitness. Există unele modele cu brațe mobile, care lucrează și musculatura mâinilor, nu doar pe cea a picioarelor, abdomenului sau a spatelui. Prin urmare, o bicicletă eliptică este un aparat fitness foarte util care te ajută să slabești, să te menți într-o formă bună și să îți lucrezi musculatura.
Aparatul de vâslit este un aparat foarte eficient care implică întreg corpul, ceea ce duce la rezultate foarte bune. Mișcările executate pe acesta le imită pe cele ale sportivilor care stăpânesc, pe apă, caiacul sau canoea. Poți consuma până la 700 de calorii pe oră, ceea ce înseamnă un consum foarte mare de calorii. Ceea ce este și mai important este că activitatea efectuată la aparatul de văslit este foarte eficientă, dar și foarte sigură pentru corp (risc de acidente redus).
Stepper mobil este un aparat a cărui utilizare imită urcatul scărilor și ajută la tonifierea musculaturii picioarelor, a feselor și a șoldurilor . Pentru un antrenament mai complex și pentru a implica și brațele în antrenament, poți folosi corzi elastice specifice stepper-ului. Cu ajutorul lui poți arde până la 400 de calorii/oră.
Un stepper fix este ideal pentru a face exerciții cardio (urcări și coborâri). Împreună cu acesta, poți utiliza și corzile elastice, pentru dezvoltarea musculaturii din partea de sus a corpului. De asemenea, împreuna cu stepperul fix poți utiliza și ganterele pentru mâini sau greutățile pentru picioare pentru a crește dificultatea exercițiilor.
Coardă de sărit este un echipament simplu, însă de mare ajutor, iar săriturile cu coarda nu trebuie să lipsească din sesiunile de antrenament. Coarda de sărit este un echipamnet versatil, pe care îl poți utiliza în functie de preferințe și îți poți adapta exercițiile în funcție de nivelul tău sportiv.
În schimb, exercițiile de creștere a rezistenței musculare se concentrează pe creșterea capacității mușchilor de a susține efortul, nu neapărat pe creșterea musculaturii. Rezistența se referă la capacitatea mușchilor de a continua efortul pe o perioadă mai lungă de timp fără a obosi.
Printre cele mai populare aparate și echipamente fitness pentru acasă cu care poți creștere forța și rezistența musculaturii:
Bancă bodybuilding sau banca de exerciții. Aceasta poate fi utilizată atat pentru a crește masa musculară prin utilizarea ei împreună cu greutăți (gantere, bară cu sau fără haltere etc), cât și pentru a crește rezistența prin efectuarea de exerciții de abdomene, ridicări, fandări etc cu ajutorul ei.
Aparatul compact bodybuilding este un aparat foarte util care ajută la lucrarea musculaturii întregului corp. Are mai multe tipuri de reglări, astfel încât să-l poți utiliza în funcție de nevoi, totul într-un singur aparat.
Aparatul multifuncțional tracțiuni sau Scaunul Roman Training Station (SRTR), cum mai este el denumit, este un aparat care te ajută să îți lucrezi musculatura brațelor, spatelui, coapselor, fesierilor etc prin exerciții care folosesc propria greutate. Aceste exerciții sunt foarte eficiente și sigure pentru organism.
Ganterele pereche sau gantera Kettlebell te ajută să îți lucrezi muschii. Există o gamă foarte largă de modele și greutăți din care poți alege. Cel mai indicat este să ai in casă 2 sau 3 seturi (2 buc/ set) de mai multe greutăți, pe care să le folosești in funcție de forța pe care o ai și forța la care vrei să ajungi (ex.: Fete: 0,5 kg; 1 kg; 2 kg. Băieți: 2 kg; 5 kg; 7 kg). Gantera Kettlebell se utilizează cu 2 mâini, având și o greutate mai mare.
Setul bară și haltere este foarte versatil și practic. Poți folosi numai bara, pentru anumite exerciții sau poți pune diferite haltere pe ea (de diferite greutăți) pentru a crește complexitatea exercițiilor.
Bara de flotări la paralele este un aparat asemănător cu paralele din gimnstică. Exercițiile pe care le poți face cu ajutorul acestor bare paralele sunt flotările la paralele, genuflexiuni, tracțiuni, întinderi.
Exercițiile de yoga, pe lângă creșterea flexibilității, are si alte avantaje uimitoare pentru corp si organism, printre care: creșterea rezistentei musculaturii, ajută la menținerea sau corectarea posturii corpului, echilibru, remodelarea corporale (definirea musculaturii într-un mod plăcut – alungirea mușchilor prin izometrie).
Echipamentele utilizate la creșterea flexibilității sunt:
Pentru a îți facilita căutarile și pentru a te ajuta să nu mai pierzi timp prețios prin magazine, am pregătit pentru tine o selecție de aparate și echipamente fitness pentru a face sport la tine acasă. Aparatele fitness selecționate sunt văndute de un mare magazin (punte online, dar și magazine tradiționale), au un renume în domeniul sport și oferă produse de bună calitate.
De asemenea, aparatele fitness recomandate acopera o gamă largă de activități sportive (cardio, întărirea si creșterea mulculaturii, creșterea rezistenței, creșterea flexibilității etc), cât si recenzii opinii din partea utilizatorilor care au folosit deja aparatele respective. Aparatele fitness au peste 100 de păreri din partea utilizatorilor, ceea ce îți poate fi de real folos în alegerea pe care o ai de făcut.
Bandă de alergat silențioasă, cu suprafață concepută special pentru alergare până la 16km/h, cu o înclinare de 10%. Pentru a vă atinge obiectivele, sunt 24 de ședințe pre-înregistrate: 8 programe „Sănătate și stare de bine”, pentru a crește tonusul; 8 programe „Pierdere calorii”, pentru a pierde din masa grasă în timpul ședinței și după; 8 programe „Rezistență”, pentru a dezvolta condiția fizică și rezistența fundamentală. Toate programele pot fi adaptate nivelului fiecărui alergător.
Bicicleta lucrează grupele de mușchi (membrele inferioare, superioare, bustul, spatele și mijlocul). Așadar, cu cât mișcarea este mai mare, cu atât mai mult acești mușchi lucrează, antrenând de asemenea și intensitatea cardio. Rezultatul: ardeți mai multe calorii și vă tonifiați corpul! Consola bicicletei eliptice EL 100 cuprinde 4 funcții: timp, distanţă, viteză şi număr de calorii arse. Utilizarea bicicletei eliptice constituie o excelentă activitate cardio-vasculară. Aceasta permite: îmbunățățirea rezistenței și tonifierea corpului.
Este o activitate completă ce permite: – îmbunățățirea rezistenței și tonifierea corpului.
Consolă: Timp, distanţă, viteză şi număr de calorii arse. Vă ajută să atingeți obiectivele.Consola funcționează cu baterii, ceea ce permite practicarea în orice loc, fără constrângeri. Reglarea în înălţime a şeii este importantă pentru o bună poziţie de pedalare. Șaua se reglează până la nivelul șoldurilor, având corpul în poziție dreaptă.
Polivalență – lucraţi musculatura întregului corp în siguranţă. Compact, ocupă puțin spațiu, odată ce se pliază mânerele și scaunul. Reglabil -gGreutăţi reglabile din 5 în 5 kg, până la 60 kg. Stabilitate- 2 picioare reglabile la spate, pentru a asigura stabilitatea produsului. Scaun reglabil (3 niveluri), escamotabil.
Accesorii: Bară latissimus (bară de tracţiune pe verticală), mâner de tracţiune, chingă de gleznă, cablu extensie scripete. Componența complexă vă permit să efectuați o gamă largă de exerciții, astfel încat să lucrați toate grupele musculare.
Tonifiați-vă întregul corp! Numeroase exerciții cu greutatea propriului corp pe o suprafață mică, de 1m², cu acest scaun roman ușor de reglat. Training Station 900 este un scaun roman, adică un aparat care permite tonifierea părții superioare a corpului datorită exercițiilor funcționale cu greutate propriului corp. Tracțiuni (cu priză largă sau scurtă), flotări inverse, abdomene, ridicări ale genunchilor, iar prin mișcări poliarticulare sunt lucrați umerii, brațele, pectoralii și abdomenul.
Vreți să vă lucrați mușchii pectorali, abdominali și umerii? Banca poate fi înclinată, menținută în poziție orizontală, pentru antrenamente diversificate. Poziție abdomene, 4 reglări pentru spătar 0, 30, 45,80° & 2 pentru scaun. Banca poate fi utilizată ca atare pentru exerciții sau împreună cu greutăți și gantere. Sarcină maximă: 220 kg (utilizator + greutăţi). Dimensiunile băncii pliate: lungime 151 cm, lățime: 35 cm, înălțime: 19 cm.
Un aparat complet de antrenament cardio. Lucrează numeroase părţi ale corpului: umeri, braţe, spate, muşchi pectorali, muşchi abdominali, coapse, picioare. Asigură sănătatea sistemului cardiovascular. Ecran:- Informații precise : timp, distanță, ritm, alură, calorii, wați. . – Moduri de afișare: -Grafit de forță, histogramă, ghid de alură, mărire sau afișare completă – Antrenamente personalizate, sistem de iluminare pentru vizibilitate mai bună, înregistrare date pe stick USB (1 utilizator).- Jocuri.
Exerciții: flotări la paralele, genuflexiuni, tracțiuni, întinderi. Adaptată pentru flotări la paralele, ramat din aplecat, din atârnat. Lucrați-vă picioarele folosindu-vă propria greutate: prin exerciții la verticală sau crescând în intensitate. Lucrați-vă centura abdominală În poziție statică sau dinamică, cu ridicări de picioare. Pentru mărirea intensității antrenamentelor, se poate folosi o vestă cu greutate (5kg sau 10kg).
Vezi detalii si pret
Stepperul permite un antrenament cardiovascular complet şi tonifiere musculară. Compatibil cu elasticele STEP pentru a varia şedinţele de antrenament. Înălţime reglabilă de 15-20cm datorită picioarelor detaşabile. Sportul constă în efectuarea de mișcări de dans, pe ritmul muzicii. Obiective: întreținerea formei, pierderea în greutate, definirea siluetei, exerciții de concentrare și coordonare a întregului corp. Stepper 2 în 1 ! Permite realizarea unui ansamblu de exerciții similare cu o coregrafie de step aerobic, dar și exerciții pentru tonifierea corpului.
Efectuarea de numeroase exerciţii pentru musculatura superioară şi inferioară. Set complet, pentru realizarea de exerciții variate, pentru bicepși, tricepși, deltoizi, pectorali, mușchii spatelui și ai picioarelor, de tip de genuflexiuni și fandări. Componente set: 2 bare netede de 2 kg, lungime 35 cm și diametru 28 mm; 1 bară netedă de 155 cm, din 2 segmente a câte 7.8 kg (160 kg greutate maximă suportată); – 6 opritoare; 4 discuri de fontă 5 kg; 8 discuri de fontă 2 kg; 4 discuri de fontă 0.5 kg.
Ideal pentru nivel începător, pentru dezvoltarea tricepșilor, bicepșilor, deltoizilor și pectoralilor. Valiză pentru transportare și depozitare. Depozitare și transportare ușoară în valiză.
Componente set: 2 bare de 2 kg, cu diametrul de 28 mm, lungimea de 35 cm; 4 opritoare; 8 discuri de 1 kg cu diametrul de 28 mm; 4 discuri de 2 kg diametrul de 28 mm.
Pentru definirea musculaturii şi cardio! Antrenamentele cu Kettlebell de 8 kg vă permit să lucraţi în întregime corpul şi să vă îmbunătățiți rezistența. Polivalență – oferă un antrenament complet. Pentru definirea musculaturii şi cardio! Durabilitate – cauciuc foarte rezistent, protecţie împotriva şocurilor şi protecţie pentru sol. Prindere ergonomică – mâner lat pentru prindere cu 1 sau 2 mâini, în funcţie de exerciţiul efectuat.
Vezi detalii si pret
Produs conceput pentru tonifierea corpului. Îți va plăcea: – Aderența perfectă – Forma care împiedică rostogolirea Vei adora: Polivalența, care îți va permite să intensifici genuflexiunile, fandările, bicepșii. Greutatea potrivită este cea care corespunde nivelului dvs. Vă va pune în dificultate la finalul exercițiilor. Mușchii din partea inferioară a corpului sunt mai mari spre deosebire de mușchii din partea superioară. Folosiți, deci, o greutate mai mare în timpul genuflexiunilor (2kg) și divizați greutatea pentru mușchii din partea superioară a corpului (1kg).
Produs conceput pentru tonifierea musculaturii din partea superioară a corpului. Datorită greutăților, coarda asigură eficiență! Vândută cu 2 greutăți detaşabile de 80g. Este un mod eficient de arderea caloriilor, pierderea în greutate și definirea siluetei. Exercițiu simplu și complet ce ajută la îmbunătățirea echilibrului și poziției corecte a corpului. Săriturile cu coarda solicită musculatura din zona inferioară a corpului, lestul ajută la tonifierea antebrațelor și brațelor. Executat corect, este un sport ce permite îmbunătățirea rezistenței.
Bumbac provenit din agricultura biologică.Menţine biodiversitatea, fertilitatea solului şi reduce riscul de poluare al pânzei freatice.Susține biodiversitatea, fertilitatea solului şi reduce riscul de poluare al pânzei freatice. Chinga este realizată din 100% bumbac biologic brut, nevopsit.
Cum alegi cel mai bun air fryer sau friteuza cu aer cald, fara ulei? Doresti…
Care sunt beneficiile unuei friteuze cu aer cald, fara ulei? Ce diferente sunt intre o…
Te-ai gandit vreodata cat de utila ar fi o sursa de alimentare cu energie pentru…
Cum alegi cel mai bun compresor auto? Simplu! Citeste ghidul nostru de cumparaturi si alege…
Cum alegi cel mai bun sistem de monitorizare bebeluși? Ce funcții și caracteristici trebuie să…
Cum alegi cel mai bun espressor de cafea cu capsule? Citește acest ghid de cumpărături…